Morphine 's blog

       Ador aroma de cafea ce plutește în aer dimineața e ca un cântec amorțit peste o vale părăsită,dar care totuși mă învăluie în mister.        O copilă cu chip de felină ce străbate un drum lung,plin de amintiri...drum fără sens aș putea zice,căci mă duce spre o închisoare în care fiecare oră ne este stăpânită de câte un monstru.Loc in care abisul cunoașterii ne provoacă surprize,iar uneori acești monștrii ne ajută să ne stăpânim.După o vreme realizăm că și noi suntem niște monștrii controlați sadic de o dorință de ridicare a sinelui,dar nu prin propriile noastre forțe,ci prin rănirea celor din jur.Ne hrănim cu suferințele celor din jurul nostru. monster          Apoi găsim câte o persoană deosebită ce ne ajută să descoperim o parte bună din noi.O parte care ar face orice ca acea persoană să nu pățească ceva,iar după ceva timp reușim să retrăim acele sentimente uniforme ghidate de IUBIRE .Câtă fericire!Și e ciuda...

     Aș începe cu neața,dar drept să vă spun nu știu când voi publica aceasta postare,dar oricum voi începe cu un călduros "Ce mai faceți?" sau mai bine vă întâmpin cu "Neața",sună mai familiar.      Acum că am terminat de analizat începutul amorf,zic să încep să vă plictisesc cu veșnicile mele aberații bi sau tricolore,căci mai multe sigur nu ai să găsești.      La început textul acesta era de o monotonie exagerată,dar în același timp devenea o obsesie aberană.Era ceva la genu:"De ce dracu  ești atât de tâmpită și-l urmărești ca un câine de vânătoare și dacă pune naiba pe cineva să vorbească cu el mai ai puțin și faci spume la gură.".Tic-Tac Boom!      Mi-a luat ceva timp să observ că tot ce vedeam la el nu mă lega de ceea ce era cu adevărat,eu vedeam un om cu geantă(gentleman),un tip amuzant și care ar fi putut să vadă ce nebună eram după el...nu că acum nu aș mai fi,dar acum pot(zic eu) să mă controlez mai bine. ...

   Hey...nu am mai vorbit de ceva vreme,poate ati uitat de mine sau poate credeati ca am murit(ce umor sadic ma "paste" )...azi e 30 octombrie,da...nimic important,doar eu revenind pe site-ul meu preferat...lumea mea cu povesti pline de amintiri si trairi anormal de puternice...yuhu.    Azi mi-am planuit sa va intreb daca vi s-a intamplat vreodata sa va marcheze un citat atat de tare incat sa-ti imaginezi ca intreaga ta viata a fost construita in jurul acelor cuvinte monumentale de o profunzime iesita din comun si mult prea explicite in acelasi timp?Ups.Ok.O iau de la inceput:Dragii mei,vi s-a intamplat vreodata sa cititi un pasaj,un citat,un vers care sa va marcheze pe loc si sa va dea senzatia ca toata lumea voastra se invarte in jurul acelor cuvinte?Cativa veti citi si va veti intreba ce-i cu psihopata asta,insa altii(in numar mic ) isi vor stoarce creierii sa-si aduca aminte de ultima carte citita,iar restul(in numar si mai mic)vor complota cu mine in acest sent...

E 22:22,ador momentul asta,ador momentul in care mintea mea se indeparteaza de realitate si incepe sa-si imagineze imposibilul,adica ca te gandesti la mine.Ok.Stiu deja ca sunt cea mai enervanta persoana care se poate rupe de realitate un minut oricand vede ca numarul de ore e egal cu cel de minute,dar era o vorba draguta:"Poate ca rezultatul va fi acelasi,indiferent ca esti optimist sau pesimist.Dar optimistii se simt mai bine."asa si eu prefer sa fiu o visatoare,chiar daca stiu ca nici macar un minut pe zi nu-ti ocup mintea,in timp ce  tu mi-o tii in functiune 24 din 24.  Cel mai ciudat e atunci cand chestia asta devine frustranta,cand as vrea sa te sun gandidu-ma sa-ti citesc  recitesc randul in care ne regasim amandoi din cartea mea preferata,atunci cand gasesc o poza draguta prin care as putea sa-ti spun cat de mult te iubesc,stai,eu nu te iubesc,a iubi e un termen vag si anost ,eu doar ma gandesc la tine non-stop,atunci cand te vad inima imi  bate cam de ...

  Am tot incercat sa gasesc o introducere buna prin care sa pot exprima cat de mult insemni in viata mea,dar am observat ca fiecare cuvant este o iluzie,la inceput ti se pare ca exprima ceea ce simti,dar apoi realizezi ca nu e suficient si nu cred ca voi reusi vreodata sa-ti multumesc ca existi,ca imi luminezi calea prin intunericul lumii,ca imi oferi dragostea ta neconditionata si ca esti cel mai bun:model,critic si frate din lume.   As vrea ca toti sa te vada asa cum te vad eu,tu esti eroul meu,omul care ma poate suporta indiferent de mofturi si ifose,indiferent de ideile mele preconcepute si indiferent de obiceiurile mele prostesti,as vrea sa poti patrunde in mintea si sufletul meu si sa vezi ce insemni pentru mine,as vrea sa poti urmari fiecare emotie si fiecare sentiment care te implica,fiecare clipa in care sunt mandra ca esti fratele meu mai mare.   Si iti repet din nou ca sunt madra ca sunt sora ta,sunt madra ca am crescut cu gandul ca tu esti fratele meu,ma si...

    Secretele sunt mici temeri din interiorul nostru,iar intr-o realitate atat de paradoxala incepem sa ne temem de aproape orice .   Simplu,dar totodata complicat, in fiecare dintre noi se afla o copie mai mica sau mai mare a stingherului modern,un inadaptat la societatea in care traieste,un visator cu ochii deschisi la o lume mai buna,un om ce viseaza mereu ca-si va gasi locul si va devenit un adaptat.Acest lucru nu se intampla niciodata,el deja fiind pe viata un neadaptat,dar intr-o cantitate mai mica sau mai mare nu suntem cu totii la fel?Eu cred ca da...mereu avem un moment in care ni se pare ca lumea asta e aiurea  cu susul in jos si ca nu ne vom gasi locul...nici nu-l gasim vreodata,dar ori incepem sa invatam sa ne multumim cu ce avem,ori inghitim  suportam pur si simplu soma.   Iar acum sa va fac legatura dintre cele doua teme dezbatute mai sus;motivul neadaptari sunt temerile care ajung sa fie secrete,iar dupa o vreme ele se aduna si sta...

  Intr-o lume in care utopia nu ramane decat alt cuvant complicat,intr-o lume in care toti suntem condusi de masti de portelan,intr-o lume in care nu reusim decat sa gasim motive si intr-o lume condusa de reguli fara rost ma chinui sa traiesc ,incerc sa scap de tiparele societati si sa ma feresc pe cat posibil de monotonie.   Tind sa fiu eu cel ce as fi vrut sa fiu fata-n fata cu eu cel ce sunt,dar nu se poate si raman eu asa cum ma vad eu si tu cel de aproape si mai raman eu asa cum ma vezi tu cel de departe,ce ma privesti cu ochii reci si  un zambet absent menit sa-mi inspire o incredere oarba fara rost si timp,o incredere ce implica o fericire indusa.   Poate e tarziu,dar am inceput sa ma obisnuiesc cu rutina mea zilnica,o rutina de o durere sfasietoare,in care am invatat sa-mi ascund miile de lacrimi,zambete,taceri uimite sau doar dureroase dupa un perete de indiferenta si in fata ta eman doar nepasare.   Ma mir cum am ajuns sa ma incred in cateva ...

 Cand vantul suna cu jale,sufletele noastre isi urmeaza calea   Am avut destule zile in care ma luptam sa inteleg de ce unii imi vor raul,de ce vad o amenintare tocmai in mine,adica eu niciodata nu cred ca am excelat in ceva…mereu am fost destul de invizibila,iar in general oamenii ma observau doar atunci cand nu aveau cu cine vorbi.Ma multumeam cu statutul meu de om invizibil…eram prea timida sa pot ocupa alt statut,imi tremura picioarele si acum cand ma gandesc ca ar trebui sa fac fata unui grup mai mare de oameni necunoscuti… Mi-e frica si acum cand ma simt singura,cand ma simt vulnerabila,atunci cand nu am alaturi de mine un prieten…mi-e frica sa rad,sa-mi spun parerea,mi-e frica sa privesc…pe scurt,mi-e frica sa gandesc. Nu-i asa de rau pe cum pare,ma cam multumesc cu personalitatea mea timida.Ii observ pe toti,am invatat sa dau importanta si celor mai mici detalii aflate despre o persoana,iar pe partea cealalta nimeni nu stia nimic despre mine,nimeni nu ma stia s...

 Monstrul cu o exactitate enervanta ma bantuie mereu ferecandu-mi visele si ucigand toate sperantele.  As fi sceptica in ceea ce afirm daca nu mi-ar fi demonstrat deja puterea lui distructiva.Mai puternic ca si Cutia Pandorei,din el ies zilnic boli ,monstri si zmei ,ne ofera zi de zi daruri pentru a ne vindeca crudele naravuri.  Tot el ne construieste cate-un zid de temeri,de intrebari fara raspuns si de sperante desarte...ne distruge logica copilarie si ne dezvaluie realitatea pe parcurs ce-l descoperim,iar atunci cand incepem sa-l intelegem...murim.  Toate temerile noastre incep de la el.Daca toate ar fi fost fara sfarsit de ce ne-am fi temut?   Ne este teama de zilele care trec fara incetare,ne este teama de timpul care se scurge fara sa facem ceva,ne este teama ca asta e ultimul moment in care am putea iubi pe cineva,iar noi nu o facem si ne mai este teama sa nu-i pierdem pe cei care-i iubim,ne este ciuda ca fura din tineretea parintilor si din naivitate...

 -Vreau sa salvez inimi!  -Cum asa?  -Vreau sa devin scriitor ! Sunt momente in care ma gandesc cum ar fi fost viata mea fara magia pixului si a hartiei,daca n-as fi sesizat muzica dintre cele doua,daca nu mi-ar fi placut sa compun suflete,sa traiesc viata diferit de restul.  Cat de neinsemnate sunt aceste lucruri pentru unele persoane ,dar mie imi ung sufletul asa cum se unge nuttela pe paine si  imi umple mintea cu imagini nefiresti si puternice care au rolul de-a mi mangaia sufletul ostenit de trairile zilnice ale unui chip de lut.  Cu ajutorul lui pot creea o lume noua fara durere,in care pot fi orice,pot fi un cavaler al Mesei Rotunde ,pot fi o fiinta feerica.Chiar daca sunt trairi efemere,ele imi ung sufletul cu fericire intr-o lume in care ura ramane cel mai sincer sentiment.  Mi-e frica de revolta-mi interioara,mi-e frica sa nu gresesc din nou intr-un moment de ravasire a sufletului,intr-un moment de lupta al sinelui cu exteriorul ,un mom...

De prima data cand l-am vazut mi s-a parut ceva special la el...poate era acea stralucire stereotipica din ochii lui albastri sau modul in care avea sa ma sarute.Nici acum nu stiu,doar imi imaginez ce putere nevazuta ma facut sa ma indragostesc de el din clipa in care l-am vazut. Poate a fost doar modul in care mi-a zambit pe holul scoli,modul in care mi-a spus buna si ondulatiile vocii lui printre zecile de voci ce-l acompaniau...mi se parea ca muzica zeilor e o simpla melodie comerciala in comparatie cu vocea lui,suna de parca fiecare celula din el dorea sa fie al meu,suna de parca orice vibratie a trupului avea sa-mi desconspire sentimentele. Timp de cateva secunde m-am pierdut in ochii lui albastri,ma luptam cu mine ,ma luptam cu dorinta de a ma afunda cat mai mult in ei,cu dorinta de a cunoaste toate misterele ce le ascunde,de a vedea ce ascunde dupa chipul angelic. Nu ne-am oprit niciunul ,ne-am continuat drumul ca doi straini,ceea ce eram defapt.M-am speriat cand in trecere i...