Timpul

 Monstrul cu o exactitate enervanta ma bantuie mereu ferecandu-mi visele si ucigand toate sperantele.
 As fi sceptica in ceea ce afirm daca nu mi-ar fi demonstrat deja puterea lui distructiva.Mai puternic ca si Cutia Pandorei,din el ies zilnic boli ,monstri si zmei ,ne ofera zi de zi daruri pentru a ne vindeca crudele naravuri.
 Tot el ne construieste cate-un zid de temeri,de intrebari fara raspuns si de sperante desarte...ne distruge logica copilarie si ne dezvaluie realitatea pe parcurs ce-l descoperim,iar atunci cand incepem sa-l intelegem...murim.
 Toate temerile noastre incep de la el.Daca toate ar fi fost fara sfarsit de ce ne-am fi temut?
  Ne este teama de zilele care trec fara incetare,ne este teama de timpul care se scurge fara sa facem ceva,ne este teama ca asta e ultimul moment in care am putea iubi pe cineva,iar noi nu o facem si ne mai este teama sa nu-i pierdem pe cei care-i iubim,ne este ciuda ca fura din tineretea parintilor si din naivitatea copiilor,ne este ciuda ca toate faptele noastre se vor pierde odata cu noi sau mai devreme.
 E o forta abstracta de o putere neimaginabila,ne distruge rand pe rand lasand viata sa-si continue drumul ,aducand cate un chip de lut la adresa pieiri...
 Timpul e un termen complex si anost ce ne duce cu gandul la evolutie,cand de fapt ar trebui sa fie la revolutie. Nu ne putem lupta cu el,nu-l putem impiedica,pur si simplu ne supunem lui, nici cele mai mari puteri nu au gasit leacul contra mortii,toti se duc rand pe rand,fie ei masoni,iluminati,mari puteri sau simpli oameni saraci...toti au acelasi destin tragic...se sting ca facliile,ades fara sa ramana ceva in urma lor.
 In final cu totii vom privi cu ochii goi la niste simple foi,ne vom supune Lui si frici de moarte,ii vom darui ce avem mai de pret si vom trece mai departe...