Still red
Hey...nu am mai vorbit de ceva vreme,poate ati uitat de mine sau poate credeati ca am murit(ce umor sadic ma "paste" )...azi e 30 octombrie,da...nimic important,doar eu revenind pe site-ul meu preferat...lumea mea cu povesti pline de amintiri si trairi anormal de puternice...yuhu.
Azi mi-am planuit sa va intreb daca vi s-a intamplat vreodata sa va marcheze un citat atat de tare incat sa-ti imaginezi ca intreaga ta viata a fost construita in jurul acelor cuvinte monumentale de o profunzime iesita din comun si mult prea explicite in acelasi timp?Ups.Ok.O iau de la inceput:Dragii mei,vi s-a intamplat vreodata sa cititi un pasaj,un citat,un vers care sa va marcheze pe loc si sa va dea senzatia ca toata lumea voastra se invarte in jurul acelor cuvinte?Cativa veti citi si va veti intreba ce-i cu psihopata asta,insa altii(in numar mic ) isi vor stoarce creierii sa-si aduca aminte de ultima carte citita,iar restul(in numar si mai mic)vor complota cu mine in acest sentiment diabolic de infratire prin intermediul sentimentelor nascute din carti.(Iar am ajuns in statiu de psihopata model ).
Probabil va intrebati ce citat sauce satana ce minune m-a facut sa incep acest text fara pic de noima...deocamdata.Sensul acestui inceput scandalos controversat isi are originea in urma unei zile ferice de toamna(urat anotimp...imi cer scuze fata de tomnatici,dar eu una nu o suport...imi place sa ma tavalesc in frunze,dar deja cand incepe frigul si ploaia imi trece fericirea si nostalgia aia bolnava) pe cand am incercat sa ma ascund in casa cu o carte buna langa mine.Totul mergea destul de ok,ceaiul fierbea,sub paturica era cald,iar sus in patul meu ma astepta "Burni"(nu va ganditi la prosti...burni e ursuletul meu de plus,e mic , roz si foarte,foarte fluffy),dar(dar-ul acesta are o valoare conotativa,datorita lui a inceput toata povestea*glumite*)am observat ca elementul fundamental lipsea...acum ar trebui sa va las sa va bateti capul si sa va dati seama care era elementul fundamental,dar sunt o persoana asa "groaznica" incat o sa distrug aceasta placere de-a descoperi singuri...elementul fundamental era o...carte buna(ca greu va mai prindeti citat-carte...era destul de evident).Daca sunteti cititori infocati sigur ati trait senzatia aia ciudata"Am carti bune in propria biblioteca,dar totusi am chef de ceva nou".Ehh...asta am cam patit si eu.Nu aruncati cu rosii stricate in monitoare ca nu vor ajunge la mine,dar cel mai probabil parintilor vostri le va parea rau ca nu au folosit prezervativul nu v-au educat mai bine.
Observ ca iar am "deraiat" de la subiect asa ca o sa incerc sa ma restabilizez pe un traseu tipic.
Si pe cand inca incercam sa gasesc izvorul tamaduiri mele(adica acea carte speciala) m-a apucat un haotic gand de a vedea ce citeau parintii mei.Ciudat,deoarece pe mine chiar nu ma prindeau tipul acela de carti:Mom se "juca cu telenovelele redactate la tipar",iar tata se regasea in "fotbalul/sportul redactat",deci nu tu clasici,nu tu beletristica buna,prin urmare nu tu carti bune(adevarul e cu totul altul...aveam si carti bune,aveam carti despre razboaie,despre chinurile de a scrie stenografic sau despre vraji...am si clasice,dar nu erau ce cautam eu).Dar spre marea mea mirare am dat peste "medicamentul mult dorit".Era destul de invarsta,haina ii era uzata ,iar albastrul ce o acoperea isi pierduse de mult stralucirea,vualurile rochiei se pierdeau in vant ,erau botite,indoite si adeseori rupte din neatentie ...era uzata,era perfecta.Am observat-o de prima data,cand am atins-o ceva parca a tresarit in mine,era minunat.Am deschis-o rapid,observasem un dialog palpitant,deja ma prindea ,ma atragea in lumea acea,era puternica...imi placea asta,o adoram.
Am mai deschis-o odata inainte sa o citesc si am dat de citatul mult dorit,prima impresie a fost ca am gresit cartea,dar nu m-am lasat.Am inceput sa o citesc si am descoperit incetul cu incetul ce dorea autorul sa transmita prin acel citat,prin acele cuvinte sfinte...era o teorie de viata incadrata intr-un costum sadic,ce contura intreaga existenta.Cateva cuvinte ce descriau totul.
Sa va mai tin in suspans sau nu?Ok.Hai sa va zic de citat e vorba.Cartea mult dorita,medicamentul mult asteptat era Invitatie la vals de Mihail Drumes si suna cam asa"Drumul învingătorului e înainte!Chiar dacă ar călca pe cadavre".Sadic,nu?Nu v-ati imaginat ca o fata asa...nu stiu,nu gasesc cuvinte sa ma descriu,nu ca nu ar exista ,dar nu le gasesc eu.Dacă aş recunoaşte ca om de comunicare că îmi e greu să mă descriu, ar fi destul de penibil,dar chiar am o problema cu asta.Nu-mi pot permite sa vorbesc liber la adresa mea,e prea complicat,ma pierd,sunt prea timida.
Dar ca sa revin la minunata meaaberatie concluzie asupra lucrurilor ce ne influenteaza modul in care percepem viata.Uneori e un citat,alteori o relatie,o carte,o persoana,o actiune,un eveniment...sunt lucruri ce ne marcheaza si ne fac sa vedem altfel viata,dar pe care trebuie sa invatam cum sa ni le explicam astfel incat sa putem permite o viziune ampla asupra vietii.
Citatul meu,relatia ta,divortul ei sau 4-ul luat la mate nu sunt lucruri rele,sunt influentari ale destinului pe care trebuie sa ni le explicam.In ele trebuie sa gasim puterea de a ne ridica,nu in momentele frumoase trebuie sa cautam sustinere,ci trebuie sa cautam dovezi in clipele grele,dovezi ca am putut trece peste lucruri grele,ca am trecut peste incercari,iar aceasta nu va fi cea din urma.
Azi mi-am planuit sa va intreb daca vi s-a intamplat vreodata sa va marcheze un citat atat de tare incat sa-ti imaginezi ca intreaga ta viata a fost construita in jurul acelor cuvinte monumentale de o profunzime iesita din comun si mult prea explicite in acelasi timp?Ups.Ok.O iau de la inceput:Dragii mei,vi s-a intamplat vreodata sa cititi un pasaj,un citat,un vers care sa va marcheze pe loc si sa va dea senzatia ca toata lumea voastra se invarte in jurul acelor cuvinte?Cativa veti citi si va veti intreba ce-i cu psihopata asta,insa altii(in numar mic ) isi vor stoarce creierii sa-si aduca aminte de ultima carte citita,iar restul(in numar si mai mic)vor complota cu mine in acest sentiment diabolic de infratire prin intermediul sentimentelor nascute din carti.(Iar am ajuns in statiu de psihopata model ).
Probabil va intrebati ce citat sau
Observ ca iar am "deraiat" de la subiect asa ca o sa incerc sa ma restabilizez pe un traseu tipic.
Si pe cand inca incercam sa gasesc izvorul tamaduiri mele(adica acea carte speciala) m-a apucat un haotic gand de a vedea ce citeau parintii mei.Ciudat,deoarece pe mine chiar nu ma prindeau tipul acela de carti:Mom se "juca cu telenovelele redactate la tipar",iar tata se regasea in "fotbalul/sportul redactat",deci nu tu clasici,nu tu beletristica buna,prin urmare nu tu carti bune(adevarul e cu totul altul...aveam si carti bune,aveam carti despre razboaie,despre chinurile de a scrie stenografic sau despre vraji...am si clasice,dar nu erau ce cautam eu).Dar spre marea mea mirare am dat peste "medicamentul mult dorit".Era destul de invarsta,haina ii era uzata ,iar albastrul ce o acoperea isi pierduse de mult stralucirea,vualurile rochiei se pierdeau in vant ,erau botite,indoite si adeseori rupte din neatentie ...era uzata,era perfecta.Am observat-o de prima data,cand am atins-o ceva parca a tresarit in mine,era minunat.Am deschis-o rapid,observasem un dialog palpitant,deja ma prindea ,ma atragea in lumea acea,era puternica...imi placea asta,o adoram.
Am mai deschis-o odata inainte sa o citesc si am dat de citatul mult dorit,prima impresie a fost ca am gresit cartea,dar nu m-am lasat.Am inceput sa o citesc si am descoperit incetul cu incetul ce dorea autorul sa transmita prin acel citat,prin acele cuvinte sfinte...era o teorie de viata incadrata intr-un costum sadic,ce contura intreaga existenta.Cateva cuvinte ce descriau totul.
Sa va mai tin in suspans sau nu?Ok.Hai sa va zic de citat e vorba.Cartea mult dorita,medicamentul mult asteptat era Invitatie la vals de Mihail Drumes si suna cam asa"Drumul învingătorului e înainte!Chiar dacă ar călca pe cadavre".Sadic,nu?Nu v-ati imaginat ca o fata asa...nu stiu,nu gasesc cuvinte sa ma descriu,nu ca nu ar exista ,dar nu le gasesc eu.Dacă aş recunoaşte ca om de comunicare că îmi e greu să mă descriu, ar fi destul de penibil,dar chiar am o problema cu asta.Nu-mi pot permite sa vorbesc liber la adresa mea,e prea complicat,ma pierd,sunt prea timida.
Dar ca sa revin la minunata mea
Citatul meu,relatia ta,divortul ei sau 4-ul luat la mate nu sunt lucruri rele,sunt influentari ale destinului pe care trebuie sa ni le explicam.In ele trebuie sa gasim puterea de a ne ridica,nu in momentele frumoase trebuie sa cautam sustinere,ci trebuie sa cautam dovezi in clipele grele,dovezi ca am putut trece peste lucruri grele,ca am trecut peste incercari,iar aceasta nu va fi cea din urma.
Comentarii
Trimiteți un comentariu