Just A Rain

-
   Ai simtit vreodata ca soarele nu va mai rasari?Da?Bun... pentru ca noaptea aceea parea nesfarsita,eterna ,pictata cu clipe infinite in tablourile nemarginite ale tatalui Cronos.
  Stateam intinsa in pat cu privirea atintita in tavanul de melina,iar fiecare secunda se scurgea cu greutatea unei vieti,timpul deja nu mai era o unitate de masura,mi se parea ca acele clipe vor fi interminabile.
   De fapt nici nu era ceva deosebit,caci in fiecare seara am impresia ca noaptea nu se va mai sfarsi ,ca fiecare raza de intuneric imi va patrunde sufletul si mi-l va goli.Mereu astept cu nerabdare soarele,dar el abia se chinuie sa rasara.
   In starea mea letargica provocata de lipsa luminii,mi se proiecteaza ,pe tavanul de melina, segvente din viata mea,segvente care m-au atins,care m-au schimbat,care mi-au adus zambetul pe buze sau care mi-au fost fatale.Si mi se pare atat de sadic modul in care mintea mea decide sa le redea,in incercarea mea de a le ordona dau gres,mintea mea pare sa aiba alte planuri pentru mine.Dintr-o poveste fericita sau din cea mai luminoasa izbanda ajung la cel mai teribil cosmar sau cea mai rusinoasa infrangere.Ma intreb retoric de ce trebuie sa existe si parti rele,iar apoi imi raspund singura:"Fac parte din mine si trebuie sa le accept indiferent de sentimente!".
   In aerul acela grotesc,rarefiat,nu mai puteam sa respir,am coborat usor din pat si am pasit grabita spre bucatarie,inca era intuneric si nu puteam deslusi tare multe.Am deschis robinetul pentru o fractiune de secunda,dar l-am inchis imediat.Sunetul era prea puternic in tacerea noptii peturba o culoare mirifica pictata cu linistea fiecarei secunde.
   Dupa un scurt moment de reculegere in memoria clipelor strapunse de puterea sunetului,pasi m-au indrumat spre fereastra,iar eu priveam lumea exterioara,atat de fantastica,noaptea parea sa fi pus stapanire pe fiecare suflet si mi se parea atat de nedrept ca eu si inca cateva suflete sa nu fim implicate in jocurile noptii.
   Ochii imi fug spre o femeie ce umbla singura pe strada,e imbracata destul de ponosit sau asa vrea sa para,un hanorac albastru vechi,o pereche de blugi uzati si o pereche de tenisi desenati.Totul mi se pare atat de cunoscut,atat de studiat,de parca  am mai vazut si analizat acel stil de mii de ori.Intr-un joc stupid ii caut fata si mi se taie respiratia.Inchid repede ochii si incerc sa-mi revin.Un moment de tacere absoluta,nici respiratia nu mi se auzea,de fapt inca nu reusisem sa respir.Cateva secunde ce parusera o eternitate.
   Am cautat-o din nou,dar disparuse si abia atunci am inteles.Acea umbra stravezie nu era o persoana,era proiectia mea,eram eu vazuta prin ochii mintii mele.
   Atat de abatuta,atat de singura,era prima data cand ma vedeam cu adevarat.Chipul imi era imbatranit,fiecare miscare parea nefireasca,pana si respiratia parea neobisnuita.
    Fara sa-mi dau seama inca o cautam,voiam sa ma analizez ,voiam sa-mi raspund la intrebari,dar nu,disparuse pe veci din privirea mea.Acum e doar strada goala cu felinare oarbe cu o lumina ce te pacaleste,in loc sa descifreze misterele noptii mai mult le adanceste.Ai impresia ca poti cunoaste totul cat esti sub lumina lor,dar imediat ce ai parasit acea zona de siguranta totul prinde o alta forma amorfa.
   Am continuat sa analizez lumina felinarelor,sa observ abea acum ca totul pare deformat sub lumina lor,sa observ cum fiecare pasare sau fluture prinde o alta forma,pana si picaturile de ploaie sunt dezaformizate.
   Iar o secunda de liniste ce cantareste cat o ora pe cantarul tatalui Cronos.
   Abea acum observ ca ploua,parca simt fiecare picatura ce uda asfaltul incins,o simt cum cade,iar apoi cum se zdrobeste ,atat de fragila,cu o soarta atat de nestatornica.Sortita mortii schimbarii dupa primele secunde(uite ca secundele chiar pot insemna o viata).De la forma lor amorfa oferita de lumina felinarelor trece la o simpla pata pe asfaltul incins ,o pata ce pana la pranz are sa dispara.
    Refuz sa mai urmaresc acest destin tragic si-mi mut privirea.Ma asez pe un scaun si astept ca ochii sa mi se acomodeze cu lumina intunericului.
    Am inchis ochii in dorinta de ai putea deschide abea cand sunt pregatiti.I-am inchis...si tot intuneric.Ma intreb daca mereu e asa in capul meu-Intuneric.
     Incet incep sa prinda forma niste figuri cunoscute,in departare e mama cu mine-n brate,ce bine mai era.Mai incoace e o persoana ce am considerat-o prieten,dar m-am inselat.Am promis ca vom ramane  prieteni pe veci,dar stii,vesnicia nu dureaza prea mult.
     Incerc sa nu  ma mai uit la el,amintirea prieteniei noastre inca ma doare .
     Intorc capul si il vad ,El,sta pe o banca,pe banca noastra,ma priveste distant si ma saluta,ma cheama mai aproape,pasesc timid  si ma opresc in fata lui de parca as vrea sa-i spun ceva,dar simt o lacrima cum mi se prelinge pe fata si pornesc mai departe.El nu mai face parte din viata mea,obisnuia sa-mi sopteasca ca i-am intrat in cap si nu voi mai iesi de acolo,obisnuia sa ma  minta cu cuvinte intortocheate,dar azi nu,azi am spus stop.Azi nu-l mai aud.
     Deschid ochii brusc si ma ridic fara sa-mi dau seama,pasesc spre camera si ma asez in pat.
M-AM SATURAT SA ASTEPT,SA MA ASTEPTE EI PE MINE.(soarele,prieteni,iubirea,etc.)



Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Prima data

-
Imagine
De prima data cand l-am vazut mi s-a parut ceva special la el...poate era acea stralucire stereotipica din ochii lui albastri sau modul in care avea sa ma sarute.Nici acum nu stiu,doar imi imaginez ce putere nevazuta ma facut sa ma indragostesc de el din clipa in care l-am vazut. Poate a fost doar modul in care mi-a zambit pe holul scoli,modul in care mi-a spus buna si ondulatiile vocii lui printre zecile de voci ce-l acompaniau...mi se parea ca muzica zeilor e o simpla melodie comerciala in comparatie cu vocea lui,suna de parca fiecare celula din el dorea sa fie al meu,suna de parca orice vibratie a trupului avea sa-mi desconspire sentimentele. Timp de cateva secunde m-am pierdut in ochii lui albastri,ma luptam cu mine ,ma luptam cu dorinta de a ma afunda cat mai mult in ei,cu dorinta de a cunoaste toate misterele ce le ascunde,de a vedea ce ascunde dupa chipul angelic. Nu ne-am oprit niciunul ,ne-am continuat drumul ca doi straini,ceea ce eram defapt.M-am speriat cand in trecere i...
Citiți mai multe

Obscuritatea unor amintiri

-
Imagine
 In jurul meu pluteste un miros placut,tomnatic,de ploaie si frig...lumea parca a facut un dus rece ca sa te revigoreze,dar totusi dupa cateva minute totul reprinde acel sentiment fad de monotonie.  Afara e frig si in casa e cald,dar parca simt stropii reci de ploaie direct pe suflet cand ma uit la cer si luna nu-mi mai vorbeste ca mai de mult,de ceva vreme tace si parca noptile sunt goale si lungi,chiar apasatoare fara conversatiile noastre.Stelele nu imi mai zambesc ca mai de mult si se lasa pacalite de alte voci acum,alte voci naive pline de speranta si imi aduc aminte cum imi straluceau...parca straluceau pentru mine. O lume intreaga era geloasa,luna imi vorbea,stelele imi straluceau,dar azi eu sunt cea geloasa,geloasa pe viata celor in care monotonia nu a intrat insotita de ganduri,de griji,de viitor,celor care cred ca ziua de maine e o speranta si cea de azi un cadou.  DE CE AM UITAT SA SPER PENTRU ZIUA DE MAINE? DE CE AZI NU MAI E UN CADOU CA IN TRECUT? Azi duc ...
Citiți mai multe

Din jurnalul unei timide

-
 Cand vantul suna cu jale,sufletele noastre isi urmeaza calea   Am avut destule zile in care ma luptam sa inteleg de ce unii imi vor raul,de ce vad o amenintare tocmai in mine,adica eu niciodata nu cred ca am excelat in ceva…mereu am fost destul de invizibila,iar in general oamenii ma observau doar atunci cand nu aveau cu cine vorbi.Ma multumeam cu statutul meu de om invizibil…eram prea timida sa pot ocupa alt statut,imi tremura picioarele si acum cand ma gandesc ca ar trebui sa fac fata unui grup mai mare de oameni necunoscuti… Mi-e frica si acum cand ma simt singura,cand ma simt vulnerabila,atunci cand nu am alaturi de mine un prieten…mi-e frica sa rad,sa-mi spun parerea,mi-e frica sa privesc…pe scurt,mi-e frica sa gandesc. Nu-i asa de rau pe cum pare,ma cam multumesc cu personalitatea mea timida.Ii observ pe toti,am invatat sa dau importanta si celor mai mici detalii aflate despre o persoana,iar pe partea cealalta nimeni nu stia nimic despre mine,nimeni nu ma stia s...
Citiți mai multe