Morphine 's blog

 Cand vantul suna cu jale,sufletele noastre isi urmeaza calea   Am avut destule zile in care ma luptam sa inteleg de ce unii imi vor raul,de ce vad o amenintare tocmai in mine,adica eu niciodata nu cred ca am excelat in ceva…mereu am fost destul de invizibila,iar in general oamenii ma observau doar atunci cand nu aveau cu cine vorbi.Ma multumeam cu statutul meu de om invizibil…eram prea timida sa pot ocupa alt statut,imi tremura picioarele si acum cand ma gandesc ca ar trebui sa fac fata unui grup mai mare de oameni necunoscuti… Mi-e frica si acum cand ma simt singura,cand ma simt vulnerabila,atunci cand nu am alaturi de mine un prieten…mi-e frica sa rad,sa-mi spun parerea,mi-e frica sa privesc…pe scurt,mi-e frica sa gandesc. Nu-i asa de rau pe cum pare,ma cam multumesc cu personalitatea mea timida.Ii observ pe toti,am invatat sa dau importanta si celor mai mici detalii aflate despre o persoana,iar pe partea cealalta nimeni nu stia nimic despre mine,nimeni nu ma stia s...

 Monstrul cu o exactitate enervanta ma bantuie mereu ferecandu-mi visele si ucigand toate sperantele.  As fi sceptica in ceea ce afirm daca nu mi-ar fi demonstrat deja puterea lui distructiva.Mai puternic ca si Cutia Pandorei,din el ies zilnic boli ,monstri si zmei ,ne ofera zi de zi daruri pentru a ne vindeca crudele naravuri.  Tot el ne construieste cate-un zid de temeri,de intrebari fara raspuns si de sperante desarte...ne distruge logica copilarie si ne dezvaluie realitatea pe parcurs ce-l descoperim,iar atunci cand incepem sa-l intelegem...murim.  Toate temerile noastre incep de la el.Daca toate ar fi fost fara sfarsit de ce ne-am fi temut?   Ne este teama de zilele care trec fara incetare,ne este teama de timpul care se scurge fara sa facem ceva,ne este teama ca asta e ultimul moment in care am putea iubi pe cineva,iar noi nu o facem si ne mai este teama sa nu-i pierdem pe cei care-i iubim,ne este ciuda ca fura din tineretea parintilor si din naivitate...

 -Vreau sa salvez inimi!  -Cum asa?  -Vreau sa devin scriitor ! Sunt momente in care ma gandesc cum ar fi fost viata mea fara magia pixului si a hartiei,daca n-as fi sesizat muzica dintre cele doua,daca nu mi-ar fi placut sa compun suflete,sa traiesc viata diferit de restul.  Cat de neinsemnate sunt aceste lucruri pentru unele persoane ,dar mie imi ung sufletul asa cum se unge nuttela pe paine si  imi umple mintea cu imagini nefiresti si puternice care au rolul de-a mi mangaia sufletul ostenit de trairile zilnice ale unui chip de lut.  Cu ajutorul lui pot creea o lume noua fara durere,in care pot fi orice,pot fi un cavaler al Mesei Rotunde ,pot fi o fiinta feerica.Chiar daca sunt trairi efemere,ele imi ung sufletul cu fericire intr-o lume in care ura ramane cel mai sincer sentiment.  Mi-e frica de revolta-mi interioara,mi-e frica sa nu gresesc din nou intr-un moment de ravasire a sufletului,intr-un moment de lupta al sinelui cu exteriorul ,un mom...

De prima data cand l-am vazut mi s-a parut ceva special la el...poate era acea stralucire stereotipica din ochii lui albastri sau modul in care avea sa ma sarute.Nici acum nu stiu,doar imi imaginez ce putere nevazuta ma facut sa ma indragostesc de el din clipa in care l-am vazut. Poate a fost doar modul in care mi-a zambit pe holul scoli,modul in care mi-a spus buna si ondulatiile vocii lui printre zecile de voci ce-l acompaniau...mi se parea ca muzica zeilor e o simpla melodie comerciala in comparatie cu vocea lui,suna de parca fiecare celula din el dorea sa fie al meu,suna de parca orice vibratie a trupului avea sa-mi desconspire sentimentele. Timp de cateva secunde m-am pierdut in ochii lui albastri,ma luptam cu mine ,ma luptam cu dorinta de a ma afunda cat mai mult in ei,cu dorinta de a cunoaste toate misterele ce le ascunde,de a vedea ce ascunde dupa chipul angelic. Nu ne-am oprit niciunul ,ne-am continuat drumul ca doi straini,ceea ce eram defapt.M-am speriat cand in trecere i...