Morphine 's blog

E 22:22,ador momentul asta,ador momentul in care mintea mea se indeparteaza de realitate si incepe sa-si imagineze imposibilul,adica ca te gandesti la mine.Ok.Stiu deja ca sunt cea mai enervanta persoana care se poate rupe de realitate un minut oricand vede ca numarul de ore e egal cu cel de minute,dar era o vorba draguta:"Poate ca rezultatul va fi acelasi,indiferent ca esti optimist sau pesimist.Dar optimistii se simt mai bine."asa si eu prefer sa fiu o visatoare,chiar daca stiu ca nici macar un minut pe zi nu-ti ocup mintea,in timp ce  tu mi-o tii in functiune 24 din 24.  Cel mai ciudat e atunci cand chestia asta devine frustranta,cand as vrea sa te sun gandidu-ma sa-ti citesc  recitesc randul in care ne regasim amandoi din cartea mea preferata,atunci cand gasesc o poza draguta prin care as putea sa-ti spun cat de mult te iubesc,stai,eu nu te iubesc,a iubi e un termen vag si anost ,eu doar ma gandesc la tine non-stop,atunci cand te vad inima imi  bate cam de ...

  Am tot incercat sa gasesc o introducere buna prin care sa pot exprima cat de mult insemni in viata mea,dar am observat ca fiecare cuvant este o iluzie,la inceput ti se pare ca exprima ceea ce simti,dar apoi realizezi ca nu e suficient si nu cred ca voi reusi vreodata sa-ti multumesc ca existi,ca imi luminezi calea prin intunericul lumii,ca imi oferi dragostea ta neconditionata si ca esti cel mai bun:model,critic si frate din lume.   As vrea ca toti sa te vada asa cum te vad eu,tu esti eroul meu,omul care ma poate suporta indiferent de mofturi si ifose,indiferent de ideile mele preconcepute si indiferent de obiceiurile mele prostesti,as vrea sa poti patrunde in mintea si sufletul meu si sa vezi ce insemni pentru mine,as vrea sa poti urmari fiecare emotie si fiecare sentiment care te implica,fiecare clipa in care sunt mandra ca esti fratele meu mai mare.   Si iti repet din nou ca sunt madra ca sunt sora ta,sunt madra ca am crescut cu gandul ca tu esti fratele meu,ma si...

    Secretele sunt mici temeri din interiorul nostru,iar intr-o realitate atat de paradoxala incepem sa ne temem de aproape orice .   Simplu,dar totodata complicat, in fiecare dintre noi se afla o copie mai mica sau mai mare a stingherului modern,un inadaptat la societatea in care traieste,un visator cu ochii deschisi la o lume mai buna,un om ce viseaza mereu ca-si va gasi locul si va devenit un adaptat.Acest lucru nu se intampla niciodata,el deja fiind pe viata un neadaptat,dar intr-o cantitate mai mica sau mai mare nu suntem cu totii la fel?Eu cred ca da...mereu avem un moment in care ni se pare ca lumea asta e aiurea  cu susul in jos si ca nu ne vom gasi locul...nici nu-l gasim vreodata,dar ori incepem sa invatam sa ne multumim cu ce avem,ori inghitim  suportam pur si simplu soma.   Iar acum sa va fac legatura dintre cele doua teme dezbatute mai sus;motivul neadaptari sunt temerile care ajung sa fie secrete,iar dupa o vreme ele se aduna si sta...